Blog

Invidia la romani

Autor Seherezada
Publicat pe 22/12/2020
6 comentarii

Stim cu totii ca se apropie momentul in care, pentru o poezioara sau un cantecel (colind, de preferinta), Mos Craciun va imparti darurile care ni se cuvin.
Ei, ca sa previn dramele personale inerente, am decis sa va soptesc o poveste despre un fenomen destul de raspandit printre romanii de pretutindeni: invidia.
Se pare ca aceasta exista la noi, de cand haul si bargaul...
Va amintiti, desigur, de celebra zicere: "Sa moara si capra vecinului..."
Intre timp, cred ca unii si-ar dori sa-i moara si... porcul - in speranta ca vor fi invitati la o pomana mica, macar putin sorici acolo... (Sa ne ierte vegetarienii, dar noi, cei care mancam sarmale adevarate, apreciem Craciunul din toate punctele de vedere, nu doar partial, ca televiziunea din anii '80...)

Pentru ca imi dau seama ca sunteti destul de ocupati, in perioada asta (cadouri peste cadouri, pregatiri peste pregatiri, vocalize peste vocalize...), va spun doar atat: fiecare primeste, in viata, ceea ce merita. Mai devreme sau mai tarziu !
De asta, va indemn sa faceti frumusel lista cu tot ce va doriti, sa asteptati cu speranta, dar daca darul primit de vecin vi se pare mai frumos ca al vostru sa va impacati repede cu ideea: poate ca el chiar a meritat mai mult ca voi, poate a avut inteligenta emotionala sa ceara cat trebuie de la Mosu', poate ca i-a scris mai frumos, cu mai multa caldura (o fi inclus si multumiri, poate si o urare reusita, care l-a bucurat in mod special pe darnicul batranel)...

Sa fiti buni, sa fiti calzi, sa fiti adevarati - si sa va amintiti ca totul se plateste !
Gandurile rele, faptele rele (minciuna este o combinatie periculoasa de gand si fapta)... Iar Mosul chiar nu doarme ! Stie pana si ce visati.
Poate ca gandul la darul care va sosi negresit (dar sau... nuielusa, sa tineti minte asta) o sa va faca mai buni - cel putin, pana la Craciun !
Va urez sa aveti parte de tot ce va doriti, dar si daca nu se va intampla anul acesta, sa fiti bucurosi pentru ceea ce aveti deja (mult-putin..., bine ca este si atat) !
Daca nici anul 2020 nu ne-a aratat ca trebuia sa fi fost noi prea-multumiti de tot ce am avut inainte, atunci inseamna ca am trait degeaba o pandemie.

Craciun fericit - tuturor crestinilor ! Si sanatate multa - ca e mare nevoie, pretutindeni in lumea asta !
Comentarii

Publicat Acum peste 2 luni

E bine ca nu ai pretentii mari.
Aseara, imi cerea cineva o informatie "vitala" (pentru omul respectiv): daca stiu sa fac placinta cu branza (care, intamplator, imi iese destul de bine).
Asta om - stie clar ce vrea de la viata. Sa aiba o partenera cu inalte cunostinte in domeniul culinar.



Publicat Acum peste 2 luni

"Sa-i dea mamitica baietelului zaharel ?" - Tot e vremea povestilor din copilarie, mesajul tau mi l-a reamintit pe Bubico.
Cu mamitica lui, cu tot.



Publicat Acum peste 2 luni

Jumari - hmm, parca as vrea ceva mai putin periculos. Un cotlet ar merge !
Romulus, mamica e greu sa gasesti, la varsta ta. Daca aveai pana la cinci ani, te ajutam cu placere ! happy
Cand spunem "capra vecinului", sa fii convins ca vrem sa moara si acea capra indiferent de ce sex are vecinul. Masculin, feminin, transgender in curs de schimbare de sex...



Publicat Acum peste 2 luni

Mai, copii, da' voua nu vi se inchid ochii ? E aproape trei dimineata !



Publicat Acum peste 2 luni

Eu zic ca invidia ar avea o sansa sa dispara, daca am fi educati de mici sa ne dorim sa STIM si noi cat stiu altii mai intelepti ca noi, in loc sa vedem zilnic cum oamenii mari tanjesc doar la ce AU altii.
Dar cand vezi goana nebuna dupa bunuri materiale a celor din jur, ajungi sa te intrebi daca nu cumva te-ai ratacit - ca Oblio, in "Padurea fara sens".
Nu-i asa ca, uneori, lumea reala pare ca devine un adevarat desen animat ?



Publicat Acum peste 2 luni

Aviz invidiosilor: Diana nu va sufera (si foarte bine face - si eu simt la fel), pastrati distanta si nu incercati sa ne molipsiti cu starile voastre proaste !

Romulus, cu sinceritate iti spun: chiar nu sufar de invidie.
La ce-ar ajuta ? Din ce vad si eu la altii, invidia il macina pe individ, pana il lasa ca pe un svaiter ros de soricei (adica, mai gol ca de obicei, ca svaiterul e el destul de gaurit, prin definitie).
Sa nu confundam concurenta cu invidia, ca sunt chestiuni diferite. In calitate de competitor, pot simti respect pentru celalalt concurent; daca ma paste invidia, nu mai am nicio farama, nu dau pe el nicio ceapa degerata).

Poveste la tema

Ma suna, mai deunazi, o prietena din Italia (tot inginer si ea):
- Am reusit, in sfarsit: mi-am luat casa mare si frumoasa - dar nu le spun tuturor cunoscutilor din Romania, pentru ca stiu cat sunt de invidiosi.
- Pai, nu te temi ca devin si eu invidioasa ?... Parca si simt cum apare samburele invidiei.
- La tineeeeeee ?
Am ras in gura mare si eu si ea.
- Bravo, fetito ! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si sa mai faci si alte cumparaturi din astea !
Mi-a povestit, pe urma, ce comentarii auzise cand isi cumparase prima masina: "Alta n-ai gasit ?", "O avea sute de mii de kilometri la bord", "Desigur, ai luat-o la mana a doua", "Daca vorbeai cu mine, iti gaseam una ca aia la juma de pret, ca atata face..."
Si alte dulcegarii de precupeata obosita !
Of, offf... Ce ti-e si cu "dulcii" nostri romani, care vor sa moara caprele din toate vecinatile, de aici si pana la "plus infinit", pe toate meridianele !
Doar ca mai stiu eu inca o vorba romaneasca: "Nu mor caii, cand vor cainii !"

Autentificare